Nu de mult, mi-am încheiat cariera de sportiv de performanță, ca atlet, sprinter. N-a fost un moment oficial, un ultim concurs pe care să-l consider punctul final, urmat de agățarea simbolică a “cuielor” pe perete – pantofii speciali cu piroane în talpă care te ajută să câștigi câteva zecimi de secundă în alergare. Pur și simplu, m-am oprit.
De ce? Poate voi aborda acest subiect în viitor. Acum sunt profesor de educație fizică și sport la una dintre cele mai mari școli din Ploiești, Școala Gimnazială I.A. Bassarabescu, iar astăzi vreau să vorbesc despre un subiect care mă preocupă: cum poate un profesor de educație fizică să sprijine sportul local și să colaboreze cu antrenorii diverselor ramuri sportive.
Unii s-ar putea întreba de ce am ales să devin profesor și nu antrenor de atletism. Adevărul este că deja avem antrenori specializați în atletism la nivel local, iar eu am avut norocul de a lucra si colabora cu unii dintre cei mai buni: profesorul Robert Munteanu, care mi-a fost mentor atât sportiv, cât și în viața de zi cu zi; doamna profesoară Maria Andrei, care m-a îndrumat în primii pași la nivel de copii si junori; și profesorii Augustin Iancu și Hurmuz Gabriel, oameni dedicați, cu sportivi medaliați național. Acest mediu m-a inspirat să ofer mai departe ceea ce am primit, dintr-o altă perspectivă – aceea a profesorului.
În școală, procesul de selecție pentru sport începe cu un pas esențial: crearea unui mediu sigur, incluziv și lipsit de presiune. Fiecare copil care vine să facă mișcare trebuie să găsească în sport o sursă de bucurie. Jocurile simple, bazate pe alergare, sărituri și îndemânare, sunt primele lecții despre organizare, reguli și valori sportive. Acestea formează baza pe care un copil își poate construi viitorul într-un sport specific. Profesorul de educație fizică joacă un rol-cheie aici: prin pregătirea unor lecții variate, prin cunoașterea antrenorilor locali și a diverselor opțiuni sportive din zonă, poate deveni un adevărat ambasador al sportului.
De exemplu, la școala unde predau, accentul programelor de educație fizică este pus pe handbal. Jocurile cu mingea, introduse încă de la clasele mici, trezesc entuziasmul copiilor și îi pregătesc pentru meciurile bilaterale de la vârste mai mari. Totodată, participarea profesorilor la ședințele cu părinții este o oportunitate excelentă de a promova colaborarea cu cluburile sportive locale, oferind o paletă de opțiuni și explicând beneficiile fiecărui sport. De cealaltă parte, antrenorii joacă un rol esențial în continuarea acestui drum. Ei trebuie să fie bine pregătiți, să ofere atenție atât sportului de masă, cât și performanței, dar mai ales să prioritizeze dezvoltarea armonioasă a copiilor. Este crucial ca antrenamentele să fie diverse, captivante și să includă exerciții care să evite plictiseala sau rutina. În plus, colaborarea cu profesorii școlari poate oferi informații valoroase despre nivelul elevilor și despre distribuirea lor pe grupe de performanță. Din păcate, în România, accentul se pune adesea pe rezultate imediate, chiar și la nivel de copii, ceea ce poate duce la presiuni inutile și abandon timpuriu. În loc să se concentreze doar pe câștiguri rapide, antrenorii ar trebui să învețe tinerii sportivi tehnici corecte și să pună bazele unei dezvoltări sănătoase, evitând accidentările și susținând progresul pe termen lung.
De asemenea, o prezență activă în mediul online poate contribui la promovarea sportului și la atragerea copiilor, prin postarea de momente inspiraționale din timpul antrenamentelor.
Colaborarea dintre profesorii de educație fizică și antrenori este o resursă nevalorificată suficient în sprijinirea sportului local. Profesorii pot inspira copiii să descopere bucuria mișcării și să își dezvolte aptitudini, în timp ce antrenorii îi pot ghida către performanță, într-un mediu sănătos și motivant. Împreună, pot crea o punte între sportul de masă și performanța de top, contribuind la formarea unei noi generații de sportivi dedicați.
