Încă de la începutul vremurilor, poate fără să ne dăm seama, un rol foarte important în societate l-a avut un anumit personaj care, în funcție de poveste ori spațiul geografic, a purtat diferite denumiri. Fie că îi spunem maestru, călăuză sau guru, acest om reprezintă o piesă esențială în “tabla de șah” a societății, întrucât el este în spatele marilor reușite ale oamenilor. În zilele noastre îl numim coach. Acesta poate activa în diferite domenii, dar este poate cel mai cunoscut în sport. În spatele tuturor medaliilor, cupelor și aplauzelor, stă o persoană care devine, într-un fel sau altul, alter ego-ul sportivului.
Pentru început, coaching-ul poate fi definit ca un mod de asistare a dezvoltării personale. Federația Internațională de Coaching (ICF) definește coaching-ul drept un „parteneriat care accelerează ritmul de învățare al sportivului, performanța și progresul acestuia pe plan personal și profesional”.
Coach-ul invită clientul la un proces de explorare și descoperire personală, de stabilire a scopurilor și de construire a unui plan de acțiune, oferind feedback adecvat pentru obținerea unor rezultate extraordinare. Scopul principal al coaching-ului este definirea și realizarea unor obiective în unul dintre planuri (profesional, personal, cuplu, familie, afectiv, spiritual), în armonie cu viața în integralitatea ei.
Ca orice ocupație și ca orice activitate aducătoare de beneficii și succes, coaching-ul presupune anumite responsabilități. Nu este o activitate ce se face la întâmplare, ci presupune seriozitate, implicare, ambiție, răbdare și îndeplinirea anumitor cerințe și sarcini.
Pentru a explica responsabilitatea coach-ului, pe care eu o consider cea mai importantă, voi realiza o analogie cu un fenomen chimic: în chimie, când se combină două sau mai multe substanțe, pentru a face reacția posibilă sau pentru a o accelera, se folosește o substanță adițională numită catalizator. Acest catalizator intră în amestecul de substanțe, stimulând reacțiile chimice fără a se regăsi însă în produsul final. La finalul reacției, în produsul obținut nu se va găsi urme ale catalizatorului, dar știm că a fost acolo, deoarece fără acesta procesul nu ar fi avut loc. Aceasta este arta coaching-ului. Mentorul reușește să-i inducă sportivului valorile necesare pentru a reuși prin propriile puteri. Mai degrabă decât să-l învețe pe sportiv, coach-ul îi va crea ambiția necesară să învețe singur.
Să ne imaginăm finala probei de sprint 100 m la o competiție națională. Pe pistă, nu vom vedea antrenorul sau coach-ul alergând cot la cot cu sportivul care a câștigat locul 1. Însă, rezultatul obținut reflectă impactul parteneriatului dintre aceștia, concretizat prin lungi sesiuni de antrenamente fizice și mentale.
Un alt rol important al coach-ului este de a-l face pe sportiv să devină conștient de propriile calități și abilități, să le valorifice și să ofere fiecărui sportiv în parte sfaturi și încurajări personalizate. Coach-ul are îndatorirea de a observa cu atenție fiecare atlet și de a-l ghida pe calea cea mai potrivită, deoarece fiecare este unic și are propriile preferințe, pasiuni sau antipatii legate de diverse exerciții și tipuri de antrenamente.
Coach-ul echipei poate avea următoarele atribuții: stabilește obiectivele finale în urma evaluării potențialului existent, orientează resursele disponibile în cea mai bună direcție, evaluează sistematic performanțele realizate în fiecare arie de activitate, colaborează permanent cu antrenorul principal (head coach), medicul, psihologul, metodistul și referentul sportiv prin activități de consultanță, racolează jucători și încheie contracte cu clubul, efectuează evaluări finale și raportează rezultatele obținute sponsorilor și conducerii.
Așadar, coach-ul este un intermediar între sportivi și mediul extern. El reflectă vocea interioară a sportivului și, îndeplinindu-și responsabilitățile menționate mai sus, îl poartă pe acesta pe drumul către succes.
